Carmen Dorobăț, victima unei campanii de deepfake care promovează un tratament fals

Carmen Dorobăț a căzut victimă unei campanii de deepfake care promovează un tratament fals, folosingu-i imaginea fără acord.

Carmen Dorobăț, victima unei campanii de deepfake care promovează un tratament fals
Foto: Google DeepMind

Recent, fenomenul deepfake a lovit și Iașul, medicul infecționist Carmen Dorobăț devenind o victimă a unei campanii online de dezinformare. Chipul și vocea sa au fost manipulate digital pentru a promova un așa-zis „tratament-minune” fără acordul său.

Un videoclip fals, care a fost distribuit pe rețelele sociale, susține că doctorița ar recomanda un supliment capabil să „elimine rapid și sigur paraziții”. În materialul respectiv sunt prezentate două cazuri fictive de pacienți cu paraziți, iar tratamentul promovat este prezentat ca fiind singura soluție eficientă, ignorând alte opțiuni disponibile pe piață.

Medicul a declarat: „Nimic nu e real. Eu nu am spus așa ceva. E un fals. Nu e prima dată când acest filmuleț apare în mediul online.” Este important de menționat că, deși cazul său a fost mediatizat, fenomenul deepfake afectează din ce în ce mai mulți medici, jurnaliști și personalități publice la nivel internațional, fiind folosiți fără permisiune în scopuri comerciale înșelătoare.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026