Asociația Teritorială a Ordinii Publice (ATOP) Ialomița a decis, prin vot unanim, să ceară ieșirea din Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ANATOP).
În cadrul unei ședințe desfășurate în luna iulie, președintele ATOP Ialomița, Gigi Petre, a prezentat detalii despre o recentă întâlnire avută la Olimp și a solicitat votul pentru demararea procedurilor legale necesare retragerii din ANATOP.
Petre a exprimat nemulțumirea sa față de activitatea ANATOP, subliniind că asociația nu a reușit să uniformizeze indemnizațiile la nivel național. Au existat județe unde sumele lunare au ajuns la 3.500-4.000 lei, în timp ce în multe altele, ATOP-urile nu au funcționat corespunzător. „Rolul ANATOP era să dezvolte o strategie națională pentru a îmbunătăți eficiența ATOP-urilor locale și a stabili un nivel decent al indemnizației lunare”, a declarat Gigi Petre.
Având în vedere că, începând cu 1 august 2025, membrii ATOP-urilor din întreaga țară nu vor mai fi remunerați pentru participarea la ședințe, președintele a solicitat colegilor să reevalueze necesitatea de a rămâne în ANATOP, având în vedere contribuția anuală de 50.000 lei plătită din bugetul județului Ialomița.
Astfel, a fost decisă, tot cu unanimitate de voturi, inițierea unui proiect de hotărâre pentru a oficializa ieșirea ATOP Ialomița din ANATOP.