Ultima șansă pentru actualizarea dosarelor de locuințe sociale în Deva

Ultima șansă pentru actualizarea dosarelor de locuințe sociale în Deva
Pexels-Ketut Subiyanto

Până la sfârșitul lunii octombrie 2025, persoanele din Deva care au solicitat locuințe sociale sunt obligate să își actualizeze dosarele pentru a fi incluse în lista de priorități pentru 2026.

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva a stabilit termenul limită de 31 octombrie 2025 pentru completarea acestor documente. Actualizarea se poate face la sediul DAS Deva, situat pe Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1, de luni până joi, între orele 8:00 și 16:30, și vineri, între 8:00 și 14:00. De asemenea, solicitările pot fi trimise online la adresa de email indicată de DAS.

Lista documentelor necesare este disponibilă pe site-ul oficial al Direcției de Asistență Socială Deva, în secțiunea dedicată locuințelor sociale.

În cazul în care dosarele nu sunt actualizate în termen, acestea nu vor fi incluse în lista de priorități pentru anul 2026. Reprezentanții DAS subliniază că solicitanții au fost informați despre această obligație. De asemenea, dosarele care nu sunt actualizate timp de trei ani consecutiv vor fi clasate, iar titularii vor putea depune o nouă cerere pentru o locuință socială, dacă îndeplinesc condițiile legale.

Etichete: actualizare dosare cereri locuințe DAS Deva Deva locuințe sociale
Autor: Sorina Vlad