Imagini deosebite au fost surprinse la Barajul Cinciș în timpul procesului de golire controlată a acumulării, o măsură preventivă implementată ca urmare a creșterii temperaturilor și a topirii zăpezii, în condițiile precipitațiilor anunțate.
Conform informațiilor furnizate de Apele Române Mureș, între 27 și 30 ianuarie 2026, s-a realizat pregolirea acumulării prin deschiderea golirii de fund, având ca scop crearea unui volum suplimentar pentru retenție. În această perioadă, au fost evacuați 1,24 milioane metri cubi de apă.
La data de 30 ianuarie 2026, nivelul apei în acumulare a fost de 290,15 metri, cu un strat de gheață de aproximativ trei centimetri și un strat de zăpadă pe lac de nouă centimetri.
„Aceste măsuri sunt menite să asigure exploatarea în condiții de siguranță a barajului și să minimizeze riscurile asociate viiturilor. Monitorizăm constant situația hidrologică, iar intervențiile vor fi ajustate în funcție de evoluția vremii și a nivelului apei”, au declarat reprezentanții Apele Române Mureș.
Ei au subliniat că barajul Cinciș nu este supus reparațiilor și că activitățile derulate sunt parte din procedurile standard de iarnă, conform regulamentelor de exploatare, aplicate preventiv. Implementarea acestor măsuri la mai multe obiective hidrotehnice nu indică probleme sau avarii, ci respectarea normelor tehnice în condiții climatice similare.








