Postul Adormirii Maicii Domnului a început pe 1 august și se va desfășura timp de două săptămâni.
Cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii, această perioadă de post este semnificativă în calendarul ortodox, fiind considerată mai ușoară decât Postul Mare, dar mai strictă comparativ cu postul înainte de Nașterea Domnului și cel al Sfinților Apostoli.
Biserica Ortodoxă recomandă credincioșilor să țină ajunare în zilele de luni, miercuri și vineri până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), consumând în acest interval doar mâncare uscată. În zilele de marți și joi, se pot consuma legume fierte fără untdelemn, iar în weekend este permisă consumarea untdelemnului și a vinului. De asemenea, de sărbătoarea Schimbării la Față, se poate consuma pește.
În timpul Postului Sfintei Marii, nunțile sunt interzise, acestea putând fi oficiate doar după data de 15 august, continuând până la începutul Postului Crăciunului.
Scopul acestui post este de a pregăti credincioșii pentru două praznice importante din luna august: Schimbarea la Față, celebrată pe 6 august, și Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august, conform tradiției ortodoxe.