Pe 16 septembrie, la ora 17:30, sala mare a Parcului de Afaceri din Simeria va fi locul unei întâlniri importante pentru comunitatea sportivă locală.
CS CFR Simeria va organiza o videoconferință cu UK Speed, Performance & Development Center, o renumită instituție din Marea Britanie, dedicată dezvoltării performanței sportive.
Scopul acestei întâlniri este de a discuta colaborarea dintre cele două entități și de a îmbunătăți programul de pregătire fizică pentru sportivii clubului, începând de la categoria U11. Printre subiectele ce vor fi abordate se numără recuperarea după efort și accidentare, nutriția sportivilor, precum și evaluarea periodică a performanțelor acestora.
La videoconferință vor participa Anthony Browne, fondatorul și directorul UKSPD, împreună cu dr. Jonty Norris, expert în forță și condiție fizică. Reprezentanți ai clubului, antrenori, sportivi și părinți vor fi, de asemenea, prezenți, alături de alți invitați din cadrul acestui parteneriat internațional.









