Desenul a fost întotdeauna asociat cu linii organice și ritmice, care se ramifică fluid, evocând structuri vii. Aceste linii pot simboliza energie, expansiune și echilibru.
Fiecare linie trasată manual, cu imperfecțiuni și variații, devine un gest meditativ. Procesul nu urmărește un rezultat final perfect, ci se concentrează pe trăirea momentului și pe efectul terapeutic al descărcării de energie.
Acest tip de desen nu caută să reprezinte forme recognoscibile, ci să ilustreze un proces de curgere a liniei, care se dezvoltă gradual și intuitiv. Liniile se combină în structuri radiale, care sunt atât controlate, cât și imprevizibile.
Prin repetiție și variație subtilă, desenul devine o formă activă de meditație. Fiecare gest este atent, iar fiecare linie își găsește locul fără a fi planificată complet. Imperfecțiunile sunt integrate, accentuând caracterul procesual și organic al lucrărilor.
Practicarea acestei forme de artă pune accent pe timpul petrecut în actul desenului și pe prezența mentală a artistului, nu pe atingerea unei imagini ideale. Astfel, rezultatul capătă o calitate organică, asemănătoare proceselor de creștere din natură, dar fără a le imita direct.
Desenul devine o urmă a unei stări, o hartă a unui moment meditativ, unde controlul și hazardul coexistă.
Prin explorarea desenului ca proces meditativ, fiecare lucrare devine rezultatul unui parcurs temporal atent. Desenul nu ilustrează o idee prestabilită, ci reprezintă o dinamică gestuală, înrădăcinată într-o tradiție contemporană care valorizează procesul artistic ca formă de cunoaștere și autocunoaștere.
Astfel, lucrările oferă o experiență contemplativă atât pentru artist, cât și pentru spectatori, invitându-i să perceapă desenul ca un spațiu de interacțiune între gest, timp și formă. Acesta devine un îndemn la trăirea momentului prezent.
