În seara zilei de joi, pompierii de la Detașamentul Miercurea-Ciuc au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu care a cuprins un autoturism parcat în localitatea Frumoasa. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” din Harghita, la sosirea echipajului, autoturismul era complet cuprins de flăcări. Se estimează că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
În aceeași seară, în Toplița, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism, soldat cu rănirea unei persoane. Pompierii din Toplița au intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele au găsit o persoană încarcerată în urma impactului.
Victima a fost eliberată de salvatori și a fost predată, conștientă și cooperantă, echipajului Serviciului de Ambulanță Județean.








