Un medic de excepție se alătură echipei Spitalului Județean din Târgu Jiu

Un medic de excepție se alătură echipei Spitalului Județean din Târgu Jiu

Un nou medic s-a alăturat echipei medicale a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Este vorba despre doctorul Dumitru Ionuț-Adrian, specialist în chirurgie pediatrică și ortopedie pediatrică.

Doctorul Dumitru posedă competențe în chirurgia pediatrică laparoscopică și în ecografia generală, având ca bază educațională Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

„Cariera medicală a început-o la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde, timp de mulți ani, a oferit cea mai bună îngrijire micuților săi pacienți. A activat, de asemenea, și în mediul privat, fiind un medic empatic, cu experiență și mereu atent cu pacienții săi. De-a lungul anilor, a ajutat sute de copii să-și recapete sănătatea și să crească fericiți și împliniți. Chirurgia pediatrică joacă un rol esențial, contribuind la depistarea și tratarea problemelor chirurgicale ale copiilor la timp, iar tratamentul prompt și corect face diferența în evoluția favorabilă a stării de sănătate”, conform declarațiilor reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

În plus, doctorul Dumitru este inventatorul unui dispozitiv medical brevetat în 2020, o orteză reglabilă pentru tratamentul preoperator al sindactiliei, care îmbunătățește tratamentele în chirurgia pediatrică.

La Spitalul Județean Târgu Jiu, doctorul Dumitru va lucra la Cabinetul de Chirurgie Pediatrică, asigurând tura a doua de luni până joi, între orele 15:00 și 20:00, și în Secția Chirurgie Generală 2, Compartimentul Chirurgie și Ortopedie Pediatrică.

Informatii preluate si adaptate din: Gorjeanul
Etichete: chirurgie pediatrică dispozitiv medical medic ortopedie pediatrică Spitalul Județean Târgu Jiu
Autor: Radulescu Mihai