Un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din județul Timiș, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Bâlții din comuna Runcu. Testul de alcoolemie a arătat o concentrație de 0,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate de către autorități, s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost transportat la Secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, unde au fost recoltate mostre de sânge pentru a determina cu exactitate nivelul alcoolemiei.
Ulterior, el a fost dus la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu pentru continuarea cercetărilor. În acest caz, s-a deschis un dosar penal, bărbatul fiind acuzat de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.