Transhumanța, o activitate veche de mii de ani, este o adevărată sărbătoare pentru păstorii care o practică și pentru cei care participă la evenimentele legate de coborârea oilor de la munte, așa cum se va întâmpla curând la Baia de Fier.
Crescătorii de oi din Carpați, prin păstoritul transhumant, au dus cu ei tradiții, costume, dansuri și melodii, contribuind la formarea unor așezări între Tisa, Dunăre și Marea Neagră, iar acest lucru a întărit legăturile culturale ale poporului român.
Există documente și mărturii, inclusiv din perioada dacică, care subliniază importanța acestei activități, în special în regiunile montane. De exemplu, în 1622, cancelarul Nicolas Bethlen a descris detaliat păstoritul din Transilvania, subliniind modul liber în care ciobanii își conduceau turmele.
În 1785, filozoful Jeremy Bentham a observat stilul de viață al localnicilor din Țările Române și a încurajat prietenii din Anglia să studieze fenomenul transhumanței. De asemenea, istoricii precum Petru Maior au evidențiat că oierii din satele montane călătoresc frecvent în căutarea pășunilor, vânzând produse precum lână și brânză.
Conform documentelor vremii, între 1831 și 1855, ciobanii din aproximativ 150 de sate transilvănene își trimiteau turmele la pășunat în Țara Românească și Dobrogea. Această activitate a dus la formarea unor centre specializate în producția de brânză și alte produse din lapte, iar obiectele de îmbrăcăminte create în zonele pastorale erau exportate până în Anatolia.
La începutul secolului XX, geograful francez Emanuel de Martonne a constatat o scădere a păstoritului, în timp ce meșteșugurile și orașele creșteau, atrăgând forța de muncă din mediul rural. Totuși, el a fost impresionat de viața pastorilor montani, descriind imaginea căruțelor cu șindrilă și butuci care coborau din satele vecine, evidențiind contrastul dintre exploatarea pădurilor și viața pastorală efervescentă în timpul verii.
