Tinerii care își doresc o locuință ar putea beneficia de un avans mai mic pentru achiziționarea acesteia. Recent, Senatul a adoptat un proiect de lege care reduce avansul minim la 5% pentru persoanele sub 35 de ani ce doresc să cumpere locuințe prin programul „Noua Casă”. Această modificare se aplică inclusiv în cazul finanțărilor de până la 140.000 de euro.
În prezent, avansul minim pentru programul „Noua Casă” este de 5% pentru creditele de maximum 70.000 de euro și de 15% pentru cele între 70.000 și 140.000 de euro. Dacă proiectul va fi aprobat definitiv, tinerii eligibili vor putea plăti un avans de 5% și pentru locuințele din categoria superioară de preț.
De exemplu, în cazul unei locuințe cu un preț de 100.000 de euro, un avans de 15% ar presupune o sumă de 15.000 de euro, în timp ce un avans de 5% ar reduce această sumă la 5.000 de euro, economisind astfel 10.000 de euro.
Deocamdată, proiectul nu a fost adoptat în mod definitiv, având nevoie de aprobat de către Camera Deputaților, care are rolul de for decizional. Dacă va fi implementat, acest program ar putea facilita accesul tinerilor la credite, chiar și celor care nu au reușit să economisească o sumă considerabilă pentru avans. Totuși, acordarea creditului va depinde de condițiile stabilite de program și de criteriile instituțiilor financiare.









