Pe 15 septembrie, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a fost scena unei întâlniri esențiale, avându-l ca invitat pe dr. Jonathan Vernon, un istoric de artă de renume mondial, expert în sculptură modernă și teorie artistică.
La discuții au participat viceprimarul Adrian Tudor Drăghici, rectorul Georgeta Luminița Popescu și prorectorul Ștefan Sorinel Ghimiși, în cadrul cărora s-a decis să se demareze pregătirile pentru o Conferință Internațională, programată pentru 2026, un an deosebit în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Inițiativa este susținută de Universitatea „Constantin Brâncuși” și de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, în colaborare cu instituții culturale și academice atât din România, cât și din străinătate.
Scopul conferinței este de a aduna cercetători, artiști și istorici de artă, pentru o celebrare amplă a influenței și moștenirii lăsate de Brâncuși.
Vizita dr. Vernon a fost facilitată de Institutul Cultural Român din Londra, iar acesta a propus diverse parteneriate strategice cu instituții de artă din Marea Britanie și nu numai. Detaliile acestor colaborări urmează a fi comunicate în viitorul apropiat.
Dr. Vernon este recunoscut ca un expert de marcă în studiul operei lui Brâncuși, având recent contribuții semnificative în Marea Britanie, inclusiv un program de cercetare desfășurat în colaborare cu Fundația Henry Moore, dedicat moștenirii artistului român.
Este de asemenea, un fost bursier postdoctoral la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, unde a elaborat lucrări ce analizează impactul cultural al operei lui Brâncuși în contextul american postbelic. De-a lungul carierei sale, dr. Vernon a publicat articole în reviste de prestigiu și a contribuit la expoziții internaționale de renume.