Sindicatele pregătesc proteste dacă nu se schimbă legea salarizării

Sindicatele contestă proiectul Legii salarizării și amenință cu proteste dacă nu se corectează disparitățile salariale.

Sindicatele pregătesc proteste dacă nu se schimbă legea salarizării
Foto: Pexels / Tony Zohari

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii a ridicat obiecții față de proiectul actual al Legii salarizării, solicitând modificări esențiale care afectează angajații caselor teritoriale de pensii.

Printre nemulțumirile exprimate se numără reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei, dar și disparitățile salariale semnificative între aparatul central al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) și structurile teritoriale. De exemplu, un consilier superior poate avea o diferență de salariu de până la 2.600 de lei brut lunar, iar pentru treapta „superior 4”, aceasta poate ajunge la 3.388 de lei.

De asemenea, analiza efectuată de federație arată că personalul contractual se confruntă cu o diferență de aproximativ 30-32% între salariile de la nivel central și cele de la nivel teritorial, ceea ce sindicaliștii consideră inacceptabil, având în vedere că aceștia aplică aceeași legislație și gestionază aceleași tipuri de dosare.

Organizația sindicală a subliniat că măsurile compensatorii propuse ar putea menține veniturile pe termen scurt, dar nu vor asigura creșteri salariale reale, punând în pericol puterea de cumpărare a angajaților pe o perioadă de cinci ani.

Dacă proiectul de lege rămâne neschimbat, sindicatele au anunțat că vor organiza proteste, inclusiv blocarea activității caselor de pensii. Aceștia cer o salarizare echitabilă pentru muncă de aceeași valoare și eliminarea discrepanțelor salariale.

„Nu cerem privilegii, ci respectarea principiului unei salarizări corecte și asigurarea că noua lege nu va duce la stagnarea salariilor și la pierderea puterii de cumpărare”, au declarat reprezentanții Federației.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026