Un bărbat în vârstă de 24 de ani, originar din comuna Bâlteni, județul Gorj, a fost surprins de polițiștii rutieri circulând cu o viteză extrem de mare într-o localitate din Dolj. Aparatul radar a înregistrat o viteză de 120 km/h în Beharca, o încălcare semnificativă a limitei legale.
Incidentul a avut loc în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate de poliția rutieră pe Drumul Național 6, cunoscut ca fiind una dintre cele mai aglomerate rute din zonă. Controalele au avut loc pe 20 iulie, între orele 11:00 și 15:00, și au fost coordonate de Direcția Rutiere a Poliției Române.
În urma depistării, șoferul din Gorj a primit o sancțiune contravențională și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform legislației în vigoare.
În cadrul aceleași acțiuni, au fost verificate peste 150 de persoane și aproximativ 120 de autovehicule. Polițiștii au emis un total de 57 de amenzi, dintre care 33 pentru depășirea limitei de viteză, cu o valoare totală de peste 40.000 de lei. De asemenea, au fost reținute șapte permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.









