Primăria orașului Rovinari a anunțat că pe data de 14 iulie 2025, începând cu ora 08:00, va demara cea de-a doua etapă a programului de dezinsecție. Acesta va avea loc prin pulverizare umedă pe întreaga rază a orașului.
Intervenția va acoperi toate zonele verzi din Rovinari, unde vor fi utilizate substanțe profesionale de la marca Sanitox, care au fost avizate de Ministerul Sănătății, recunoscute pentru eficacitatea lor în combaterea insectelor.
Deși aceste substanțe sunt considerate sigure pentru oameni și animale, autoritățile subliniază importanța evitării contactului direct, inhalării sau ingerării acestora.
În scopul protecției cetățenilor, se recomandă evitarea deplasărilor în zonele în care se desfășoară tratamentele pe durata aplicării acestora.
Primăria a oferit și măsuri de urgență în caz de contact accidental cu substanțele utilizate: Contactul cu ochii: Se va clăti zona cu apă curentă, urmată de o soluție de bicarbonat de sodiu 3–4%; Contactul cu pielea: Se va spăla cu apă caldă și săpun, apoi se va aplica o soluție de bicarbonat 5%, urmată de un ulei vegetal sau o cremă calmantă; Inhalarea: Persoana afectată trebuie dusă într-un loc aerisit, la umbră, și să fie îndepărtate hainele contaminate; Ingestia: Se recomandă provocarea vărsăturilor și administrarea unei soluții de bicarbonat 5% și 20 g de cărbune activ. Este important de reținut că nu se va administra lapte sau ulei de ricin.
În cazuri severe, autoritățile încurajează cetățenii să solicite imediat ajutor medical specializat.