Lucrarea semnată de Nicolae Grosu, intitulată „Românii între blesteme și miracole”, abordează evoluția instituțiilor de guvernare din România, în special în capitolul dedicat „Dualităților statale”. Grosu citează filosofia lui Hegel, subliniind că un popor devine matur atunci când își dezvoltă structuri statale specifice, incluzând administrație, justiție și educație.
După Unirea din 1859, România a început să se integreze în comunitatea internațională, beneficiind de conducători cu influență istorică, precum Alexandru Ioan Cuza și Carol I. De asemenea, autorul subliniază contribuțiile importante ale intelectualilor români și a diverselor instituții culturale, dar recunoaște și vulnerabilitățile existente în perioada interbelică.
Grosu afirmă că evenimentele din decembrie 1989 au fost mai mult o diversiune decât o revoluție reală, caracterizând clasa politică actuală drept incompetentă și arogantă. În contextul acestor observații, el citează personalități contemporane care subliniază deteriorarea societății românești, aducând în discuție trăsături negative precum corupția și nepotismul.
Totuși, autorul menționează și existența tinerilor talentați, care trebuie să ocupe poziții cheie în diverse domenii pentru a contribui la progresul național. Ultima parte a lucrării cuprinde aprecieri din partea unor personalități din România și din diaspora, evidențiind impactul și importanța acestei cărți.
Cartea lui Grosu oferă o analiză profundă a societății românești, reflectând realitățile actuale, inclusiv haosul și polarizarea, dar și speranțele legate de viitorul acesteia. Autorul îmbină observații sociologice cu o scriere clară și logică, facilitând o înțelegere ușoară a temelor discutate.
