Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” anunță organizarea unui protest la Cotroceni, joi, pe 12 iunie 2025, începând cu ora 11:00. Aceștia își exprimă nemulțumirea față de lipsa de transparență a decidenților politici și de absența unei consultări reale a societății.
Sindicaliștii solicită, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate care „lovesc în lucrători și cetățeni”, redimensionarea „corectă” a administrației publice prin investiții în resursa umană, reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor pentru partide și parlamentari, precum și o Președinție activă care să medieze conflictele sociale și să garanteze justiția socială. Conform Cartel Alfa, deficitul bugetar este esențial determinat de incapacitatea de colectare și de un sistem fiscal învechit.
„În ciuda promisiunilor post-electorale de transparență și consultare reală, decidenții din coaliție continuă să ignore vocea lucrătorilor și a sindicatelor. Solidaritatea este puterea lucrătorilor, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziți! România traversează o criză socială și economică profundă, iar autoritățile răspund cu măsuri de austeritate, deși dovezile arată că problema deficitului este, în principal, rezultatul unei colectări ineficiente și al unui sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susține infrastructura publică și cheltuielile necesare funcționării aparatului de stat”, afirmă CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.
Potrivit sindicaliștilor, România dispune de servicii publice esențiale subfinanțate și de un aparat bugetar inadecvat, nu supradimensionat. „Tăierile de personal, blocarea angajărilor și reducerea drastică a finanțării serviciilor publice paralizează instituțiile, afectează cetățenii și subminează orice șansă de redresare durabilă”, se menționează în comunicat.
Cartel Alfa solicită o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital și muncă. Orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice ar trebui să înceapă „în primul rând” cu decidenții politici (partide și parlamentari) prin reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor. De asemenea, se cere stoparea imediată a măsurilor de austeritate care afectează lucrătorii și cetățenii, redimensionarea corectă a administrației publice prin investiții în resursa umană și un dialog social real și incluziv, care să implice toate părțile – sindicate, patronate și societate civilă.
„Este inacceptabil ca politica fiscală a țării să fie dictată doar de mediul de afaceri și de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Președinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanții susțin măsuri care vor sărăci și mai mult lucrătorii, fără a aborda cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.
Confederația reamintește decidenților că România are printre cele mai mici taxe pe afaceri din UE, iar contribuția lucrătorilor la bugetul social (pensii și sănătate) depășește 50%, contrar standardelor internaționale ratificate de România. De asemenea, numărul funcționarilor este scăzut în raport cu populația.
„Fără o reformă energetică care să îmbunătățească competitivitatea companiilor din România, inflația va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleași persoane din actualul guvern în viitorul cabinet – miniștri care nu au respectat obligațiile din PNRR la termen și în sensul reformei reale – noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederația sindicală.
CNS Cartel Alfa îi solicită Președintelui României să își asume rolul constituțional de mediator între stat și societate, să apere interesele tuturor cetățenilor, nu doar ale privilegiatilor, și să inițieze un pact social pentru reconstrucția României, bazat pe justiție socială, solidaritate și responsabilitate.
„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii și condiții de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echității și demnității sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, încheie sindicaliștii Cartel Alfa.