Un număr de douăzeci de elevi din județul Gorj beneficiază de programul guvernamental „Euro 200”, care oferă un ajutor financiar de 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator. Această inițiativă vizează tinerii proveniți din familii cu venituri reduse.
La nivel național, aproape 2.300 de elevi și studenți cu vârste de până la 26 de ani sunt eligibili pentru acest program. În Gorj, beneficiarii sunt din localități precum Albeni, Baia de Fier, Crasna, Polovragi, Prigoria, Schela, Târgu Jiu, Târgu Logrești și Țânțăreni.
Condiția principală pentru a obține acest sprijin este ca venitul lunar brut pe membru de familie să nu depășească 500 de lei.
Conform calendarului Ministerului Educației, bonurile valorice vor fi distribuite prin inspectoratele școlare și universități în perioada 11-28 august, iar elevii le pot ridica între 31 august și 12 septembrie. Voucherele pot fi folosite pentru achiziția de calculatoare în perioada 7 septembrie – 16 octombrie.
După cumpărare, beneficiarii trebuie să depună factura și procesul-verbal de predare-primire la unitatea de învățământ până pe 30 octombrie 2026, dată după care comercianții pot solicita decontarea bonurilor valorice.









