Primăria Municipiului Motru a înaintat o nouă cerere de sprijin financiar către Guvernul României, adresată premierului Ilie Bolojan și altor instituții relevante, în vederea susținerii UATAA.
În documentul trimis, autoritățile locale subliniază dificultățile cu care se confruntă uzina, menționând că serviciile de furnizare a căldurii și apei calde au fost suspendate de câteva zile. Primăria a declarat că nu dispune de resurse financiare suficiente, suma estimată pentru asigurarea plăților către furnizorii de cărbune, păcură, energie electrică, contribuții și salarii ridicându-se la aproximativ 16 milioane lei.
„Problema actuală, împreună cu nemulțumirile cetățenilor, poate fi soluționată doar printr-un sprijin financiar din partea guvernului. Până în prezent, acest ajutor nu a fost oferit municipiului Motru, deși subvenția solicitată pentru ultimele cinci ierni este esențială pentru a asigura condiții normale pe timpul sezonului rece”, se arată în comunicatul Primăriei.
Primăria Motru își achită facturile către UATAA la termen, iar subvenția de 50 miliarde lei a fost plătită în avans pentru o perioadă de aproximativ trei ani. Totuși, din cauza lipsei unui buget aprobat și a constrângerilor legale, nu este posibilă alocarea de fonduri suplimentare în prezent.
Până acum, activitatea UATAA a fost susținută financiar exclusiv din bugetul Primăriei și din veniturile insuficiente provenite de la populație. Fără intervenția Guvernului și a ministerelor competente, UATAA nu va putea asigura furnizarea de agent termic și apă caldă până la finalul sezonului rece”, a adăugat reprezentanții Primăriei Motru.









