Într-o perioadă tumultuoasă a istoriei, un bărbat s-a trezit în fața instanței sub acuzația de a fi "inculpat pentru tutun". Aceasta nu era o glumă, ci o realitate tristă pentru Ungureanu I. Matei, care, contrar aparențelor, nu era fumător și nu a avut vreo legătură cu furtul de tutun.
În timpul celui de-Al II-lea Război Mondial, el a demonstrat un curaj remarcabil, împărțind rația de tutun cu camarazii săi și supraviețuind unor experiențe traumatizante. A fost îngropat de viu în urma unei explozii și a suferit răni grave, inclusiv o schijă care i-a străpuns casca metalică și s-a înfipt în craniu, rămânând cu aceasta până la moartea sa în 1988.
După război, în ciuda problemelor de sănătate cauzate de rănile suferite, el a fost acuzat, în 1950, că nu a reușit să cultive o suprafață de tutun, impusă de autoritățile vremii, din cauza stării precare a soției sale și a responsabilității de a avea doi copii mici.
Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Gorj, iar verdictul a fost unul nefavorabil, rezultând în condamnarea sa. A urmat un recurs la Curtea de Apel Craiova, dar viața lui a fost marcată de multe alte nedreptăți, inclusiv confiscarea grâului de către autorități și impozite exorbitante care l-au adus aproape de disperare.
Aceste evenimente triste din viața lui Ungureanu I. Matei, relatate de fiul său, Ion M. Ungureanu, ne oferă o imagine asupra dificultăților întâmpinate de cei care au fost nevoiți să facă față rigorilor unei perioade dificile din istoria României.
