Pe o stradă din Târgu Jiu, Ion Lătărețu, cunoscut sub numele de „Ciobi Cizmaru”, își desfășoară activitatea într-un atelier modest, unde repară încălțăminte și haine de aproape 40 de ani. La cei 59 de ani ai săi, el continuă să îmbine cizmăria și marochinăria, meserii din ce în ce mai rar întâlnite în zilele noastre.
Ion a învățat meseria cu dificultate, având ca mentor vechi meșteșugari într-o epocă în care meseriile practice erau foarte apreciate. De-a lungul anilor, el a fost dedicat cizmăriei, având în familie doi copii care au ales alte drumuri profesionale, fiind frizeri. Regretul său cel mai mare este că nu a găsit tineri interesați să învețe meseria, deși ar fi fost dispus să ofere sprijin și cazare pentru un ucenic.
Din păcate, tinerii nu mai văd cizmăria ca o opțiune viabilă, în principal din cauza veniturilor reduse și a concurenței cu produsele ieftine din magazinele second-hand. Ion explică faptul că, în trecut, repararea încălțămintei era o activitate de bază, dar acum clienții aleg adesea să cumpere produse noi la prețuri reduse în loc să investească în reparații.
Azi, atelierul său primește între 50 și 100 de clienți pe lună, ceea ce este mult mai puțin comparativ cu anii anteriori, când era nevoit să lucreze chiar și în weekend. Chiar și așa, Ion are clienți fideli care vin din zone îndepărtate pentru a-și repara încălțămintea, unele lucrări fiind adaptate pentru persoanele cu nevoi speciale.
Pe lângă scăderea numărului de clienți, Ion se confruntă și cu lipsa materialelor necesare, care devin tot mai greu de procurat. De multe ori, el depinde de ajutorul unor furnizori care îi oferă materiale fără costuri. Această situație reflectă o schimbare generală în atitudinea față de meseriile precum cizmăria, care sunt percepute ca fiind „murdare” și neatractive pentru tineri.
Ion Lătărețu își amintește cu nostalgie vremurile când cizmăria era o meserie respectată, cu cereri constante pentru produse de calitate realizate pe comandă. Acum, însă, puțini sunt cei dispuși să se dedice unei astfel de activități. Ion speră că, într-o zi, cineva va veni la el nu doar cu o pereche de pantofi de reparat, ci și cu dorința de a învăța meseria lui, astfel încât meșteșugul să nu dispară.
