Într-un context în care presa scrisă se află într-o continuă criză, iar seniorii din mediul rural depind de livrarea ziarelor pentru a se menține conectați la actualitate, Poșta Română, companie de stat finanțată din fonduri publice, pare să se afunde într-un proces birocratic ineficient.
Un aspect semnificativ al acestei situații este gestionarea timbrelor. Poșta Română achiziționează timbrele necesare de la Romfilatelia, o companie subsidiară care se ocupă exclusiv cu designul acestora, în timp ce tipărirea se desfășoară tot în cadrul Poștei. Această practică ridică întrebări privind eficiența administrativă, având în vedere că statul plătește de fapt statului.
Romfilatelia, care a fost transformată în 2004 într-o entitate cu personalitate juridică separată, a acumulat pierderi semnificative, atingând în 2024 o valoare de 2,1 milioane de lei. Ministrul Economiei a subliniat că această structură reprezintă un exemplu negativ în contextul administrației publice românești și a anunțat intenția de a reorganiza compania. Totuși, până în prezent, nu s-au realizat reforme concrete din cauza lipsei de voință politică.
Recent, Romfilatelia a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, având un nou director care a primit sarcina de a integra compania în structura Poștei. Această măsură, deși logică, vine cu întârziere, având în vedere birocrația existentă care a generat costuri suplimentare.
Între timp, presa tipărită, un partener important pentru Poșta Română, se confruntă cu politici tarifare din ce în ce mai restrictive. De exemplu, o publicație din județul Gorj a semnalat o creștere a comisioanelor de distribuție, ceea ce afectează sustenabilitatea ziarelor locale. Costurile de livrare impuse de Poșta Română sunt considerate excesive în raport cu calitatea serviciilor, care, conform plângerilor, rămân sub așteptări.
Deși Poșta Română a raportat în 2024 cele mai bune rezultate financiare din istoria sa recentă, acest succes a fost obținut pe seama presei locale, care se luptă să supraviețuiască în fața creșterii prețurilor și a serviciilor deficitare. În ultimii ani, compania a redus numărul angajaților și a închis mai multe oficii poștale rurale, fără a realiza progrese semnificative în digitalizare sau eficiența livrării.
În concluzie, viitorul presei scrise în România rămâne incert. Autoritățile trebuie să găsească soluții viabile pentru a sprijini presa locală, recunoscând importanța acesteia în comunități. Poșta Română trebuie să decidă între a continua să aplice taxe mari clienților vulnerabili sau a deveni un partener activ pentru comunitățile care valorizează informația locală.
