Poarta de Aur din Ierusalim, cunoscută și sub numele de Poarta de Est, este un element central în tradiția religioasă, fiind asociată cu venirea lui Iisus Hristos la a doua Sa venire. Conform scrierilor biblice, Ierusalimul ceresc este descris ca având străzi de aur și porți din mărgăritar, însă Ierusalimul pământesc, cu zidurile sale de piatră, își are originea în reconstrucțiile efectuate de sultanul Suleyman Magnificul în secolul al XVI-lea.
Se crede că Poarta de Aur se va deschide pentru a-l primi pe Mesia, iar tradiția afirmă că Iisus a fost răstignit de cei pe care i-a venit să-i salveze. Alături de cupola aurită a Domului Stâncii, Poarta de Aur rămâne un simbol al credinței și al istoriei orașului.
În documentele apocrife, intrarea lui Hristos în Ierusalim este legată de sărbătorile pascale, iar cei care l-au întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic au strigat: „Osana! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” Această poartă este considerată cea mai importantă dintre cele opt intrări ale orașului, situată în partea de răsărit și înconjurată de morminte.
Musulmanii au zidit Poarta de Aur cu intenția de a împiedica intrarea Domnului la a doua venire, având în vedere că prin această poartă a intrat în Ierusalim cu ocazia Floriilor. De-a lungul istoriei, Poarta a fost cunoscută sub diferite denumiri și a suferit numeroase transformări, inclusiv închiderea sa definitivă în 1530, când a fost considerată Poarta Judecății Universale.
De asemenea, în apropierea Porții Damascului, orașul vechi al Ierusalimului se remarcă prin zidurile sale înalte și cele patru cartiere ale sale: evreiesc, creștin, musulman și armean. Fiecare comunitate își păstrează tradițiile, conviețuind în respect reciproc. Poarta Jaffa este cea mai utilizată pentru accesul în cetate, fiind un punct de plecare important, în timp ce Poarta Florilor este mai puțin frecventată.
