Primăria comunei Stănești lansează un concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi contractuale de execuție vacante. Este vorba despre un post de muncitor calificat în cadrul Compartimentului Gospodărire Comunală și un post de asistent social debutant în cadrul Compartimentului Asistență Socială și Asistență Medicală Comunitară. Ambele funcții sunt cu normă întreagă, având o durată de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.
Cei interesați pot depune dosarele de concurs în perioada 10–23 iunie 2025, până la ora 16:00, direct la sediul instituției. Selecția dosarelor va avea loc pe 24 iunie, începând cu ora 12:00, tot la sediul primăriei.
Concursul va include două probe: examen scris și interviu. Proba scrisă pentru postul de muncitor calificat este programată pe 1 iulie 2025, la ora 09:00, iar pentru postul de asistent social debutant, în aceeași zi, de la ora 12:00. Ambele examene se vor desfășura în sala de ședințe a primăriei. Interviurile vor avea loc pe 3 iulie: de la ora 09:00 pentru postul de muncitor calificat și de la ora 12:00 pentru cel de asistent social debutant.
Condițiile specifice de participare variază în funcție de post. Pentru funcția de asistent social debutant, candidații trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniul asistenței sociale și să fie membri ai Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, având aviz valabil pentru exercitarea profesiei. Pentru postul de muncitor calificat, se cer studii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat și o vechime în muncă de cel puțin 5 ani.