În România, statul promite protecție persoanelor cu handicap, asigurându-le drepturi și asistență financiară. Cu toate acestea, realitatea din teren este adesea diferită. Un caz recent din Târgu Jiu ilustrează dificultățile cu care se confruntă persoanele bolnave în interacțiunea cu autoritățile. O femeie de 63 de ani, afectată de multiple afecțiuni grave, inclusiv cancer și probleme neurologice, a fost considerată capabilă să muncească, ceea ce a dus la respingerea cererii sale de indemnizație de handicap.
În octombrie 2022, aceasta a obținut o pensie de invaliditate de 792 de lei, dar în urma unei evaluări de către o comisie medicală, cererea sa de continuare a indemnizației a fost respinsă. Această decizie a fost luată, în ciuda dosarului medical care includea diagnostice severe, cum ar fi atrofia cerebrală și embolia.
În februarie 2024, o altă comisie a stabilit că femeia are un grad de handicap grav, ceea ce părea să recunoască suferința sa. Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2024, un nou control a dus la concluzia că starea acesteia s-a îmbunătățit miraculos, iar femeia nu mai îndeplinește condițiile de încadrare în grad de handicap.
Contestația depusă de ea a fost ignorată, iar timpul a trecut fără un răspuns din partea autorităților. Acest caz reflectă o problemă sistemică, în care persoanele cu afecțiuni grave se confruntă cu evaluări superficiale și decizii contradictorii, lăsându-le vulnerabile și fără sprijin adecvat.
Este esențial ca instituțiile să acționeze cu empatie și responsabilitate, recunoscând realitatea suferinței și nevoilor celor afectați. Cazul acestei femei este doar unul dintre numeroasele exemple care subliniază necesitatea unei reforme în evaluările de handicap și asistență socială.
