Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a clarificat circuitul pacienților în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) și a subliniat că sosirea cu ambulanța nu garantează o preluare imediată de către un medic specialist.
„Este un mit comun că pacienții care ajung la spital cu ambulanța sunt tratați prioritar. De fapt, procesul din UPU diferă semnificativ”, au precizat reprezentanții spitalului.
În primul rând, prioritatea în UPU este viața pacienților, nu modul în care aceștia sunt transportați. Cei care nu prezintă o urgență majoră (Cod Roșu) vor fi evaluați în zona de triaj, unde li se va atribui un cod de prioritate. Asta înseamnă că pacienții vor aștepta un pat liber și vor fi preluați în funcție de gravitatea stării lor, nu după ordinea sosirii.
Medicii de urgență sunt cei care efectuează prima evaluare. Specialiștii din diverse domenii medicale sunt contactați doar dacă medicul de urgență consideră necesară o consultare ulterioară, pe baza investigațiilor inițiale.
Este important de menționat că UPU nu servește ca o „scurtătură” pentru a ajunge mai repede la un specialist sau ca un loc pentru a solicita investigații medicale la cerere. Deciziile legate de investigații aparțin medicului de urgență, iar gravitatea afecțiunii rămâne prioritară. Respectarea procesului de triaj este esențială pentru a asigura cele mai bune șanse de salvare pentru pacienții aflați în pericol. Spitalul mulțumește pentru înțelegere și cooperare!”, a fost mesajul transmis de unitatea medicală.









