Într-o lucrare publicată în 1926, un silvicultor român sublinia importanța educării tinerelor generații cu privire la semnificația pădurilor în ecosistem și în economia națională. Acesta considera că tinerii, și în special copiii, ar trebui să fie în fruntea eforturilor de protejare a pădurilor.
De-a lungul timpului, a fost instituită o tradiție denumită Sărbătoarea sădirii arborilor, organizată la începutul fiecărei primăveri. În cadrul acestei manifestări, elevii din toate școlile erau încurajați să participe la excursii în pădurile din apropiere, unde fiecare copil planta un copac. Această activitate era bine pregătită și includea ceremonii cu recitări de versuri și cântece dedicate pădurilor.
Obiceiul are rădăcini adânci, fiind menționat pentru prima dată în 1902, când Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, a promovat această inițiativă. Scopul era de a insufla iubirea și respectul pentru natură în rândul tinerelor generații, pentru a transforma protejarea pădurilor într-un obicei comun, ce să implice întreaga societate.
În contextul actual, unde protecția mediului este crucială, revitalizarea acestor tradiții poate constitui un răspuns responsabil la provocările ecologice, dar și un gest patriotic de apreciere față de natură.
