Asociația Județeană de Minifotbal Gorj, împreună cu Complexul Dolce Vita, anunță deschiderea înscrierilor pentru sezonul 2026-2027 al Campionatului Județean de Minifotbal. Competiția este programată să înceapă în luna octombrie 2026, iar finala va avea loc în luna mai 2027.
Organizată sub egida Federației Române de Minifotbal, noua ediție a campionatului oferă noi oportunități pentru echipele participante. Participarea în acest campionat local poate conduce la calificarea în competiții naționale, precum Campionatul Național de Minifotbal, Cupa României, Campionatul Național de Old Boys și Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor.
Interesatii pot obține mai multe informații și se pot înscrie la numărul de telefon 0766 254 864.
În luna iulie, Târgu Jiu a găzduit Campionatul Național de Minifotbal, desfășurat în Complexul Sportiv „Constantina Diță”, unde au fost amenajate trei terenuri sintetice (T1, T2 și T3). La această competiție, Gorjul a fost reprezentat de echipele ACS Fire Team, câștigătoarea județeană, și ACS Dream Team, ocupanta locului secund din sezonul precedent, care a ajuns în finala cupei.
Festivalul de minifotbal a reunit 32 de echipe masculine, 8 feminine și 12 de copii. Trofeul principal a fost câștigat de ACS Tazmannschaft București, care a învins ACS Nova Vita Târgu Mureș cu 2-0 în finală.









