În prima carte a Bibliei, Geneza, Avraam este recunoscut ca fondatorul poporului evreu, venind din Ur, pe teritoriul actual al Irakului, pentru a se stabili în Hebron, parte a Canaanului, țara promisă de Dumnezeu. Aici, numele său a fost schimbat în „Tatăl popoarelor” și a avut întâlniri semnificative cu Melchisedec, preotul-rege al Salemului, prima mențiune a Ierusalimului în Scripturi.
Avraam a fost supus la încercări divine, una dintre ele fiind porunca de a-l sacrifica pe fiul său Isaac. Aceasta s-a petrecut pe „Muntele Moria”, cunoscut și sub numele de „Muntele Templului”, iar nepotul său, Iacob, a obținut moștenirea printr-un vicleșug, devenind „Israel”, nume ce înseamnă „cel ce se luptă cu Dumnezeu”. Această dinastie a dus la nașterea poporului evreu, care a avut o relație tumultoasă cu divinitatea.
În Biblie, se regăsesc adesea versiuni contradictorii ale poveștilor despre patriarhi, iar specialiștii sugerează că primele scrieri biblice au fost realizate de autori diferiți, fiecare având o viziune distinctă asupra divinității. După 430 de ani, Cartea Exodului descrie eliberarea israeliților din sclavie în Egipt, sub îndrumarea prorocului Moise, care a primit cele „Zece Porunci” pentru a-i călăuzi.
În timpul Postului „Adormirii Maicii Domnului”, este esențial să abordăm figura Maicii Domnului, considerată „fondatoarea” unei noi ere. Aceasta este descrisă ca fiind „mai înaltă decât cerurile” și „mai cinstită decât toată făptura”, având un rol fundamental în istoria creștinismului. Icoana Maicii Domnului din Ierusalim, o reprezentare făcătoare de minuni, este considerată protectorul acestui oraș sacru.
Biserica ce poartă numele Maicii Domnului, construită de împăratul Iustinian, este un exemplu al devotamentului față de această figură sfântă. Icoana reprezentând-o pe Maica Domnului, ținându-l pe Iisus în brațe, este venerată de credincioși, iar Mormântul Maicii Domnului de pe Muntele Măslinilor rămâne un loc de pelerinaj important.
Pe lângă marea sa venerație, Maica Domnului este recunoscută pentru umilința sa, ceea ce o face un simbol al bunătății divine. Mărturia sa, „Că iată de acum, mă vor ferici toate neamurile”, subliniază impactul său spiritual asupra umanității, simbolizând trecerea de la moartea pământească la viața veșnică.
