Luca Băsceanu, tânărul mijlocaș de 19 ani, a făcut primele declarații după transferul său la Universitatea Craiova, semnând un contract pe patru sezoane cu echipa din Bănie. Clubul a investit 1 milion de euro pentru a-l aduce în echipă, având mari așteptări de la el.
„Nu mă așteptam să fiu dorit atât de devreme, având în vedere că am jucat doar 15-16 meciuri la Farul. Cred că am demonstrat că am muncit bine. Am venit aici cu inima deschisă și sunt foarte fericit să fac parte din această echipă. Colegii m-au primit cu căldură, iar eu sper să mă integrez repede și să începem să muncim”, a declarat Băsceanu.
Pe plan personal, fotbalistul își dorește să rămână sănătos, să joace cât mai multe meciuri și să contribuie la echipă prin goluri și pase decisive. De asemenea, el își propune ca Universitatea Craiova să câștige cel puțin un trofeu în perioada în care va fi parte din echipă.
„Încă nu am jucat pe stadionul Oblemenco, însă a fost impresionant să văd atâta lume susținând echipa. Vin cu multă dorință și abia aștept să începem”, a adăugat tânărul mijlocaș, care joacă și pentru naționala U19 a României.
Băsceanu a discutat și despre antrenamentele sub conducerea lui Mirel Rădoi, menționând că metodele acestuia sunt foarte bune. „Este un antrenor deosebit, cu un caracter admirabil. Sper să aibă încredere în mine”, a spus el.
Fotbalistul format de Gheorghe Hagi a afirmat că admiră jucători din echipe de top precum PSG, Manchester City sau Barcelona, apreciind abilitățile lor de atac. „Cred că am un dribling bun și știu să îmi pun colegii în valoare pe teren”, a concluzionat Băsceanu.
În altă ordine de idei, UEFA a anunțat programul meciurilor Universității Craiova din turul doi preliminar al Conference League. Doljenii vor juca în manșa tur la Sarajevo pe 24 iulie, iar returul se va desfășura pe 31 iulie pe stadionul „Ion Oblemenco”.