Sfânta Treime îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind format din trei persoane (ipostaze): Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Conform „Crezului” de la Niceea și de la Constantinopol, Tatăl este făcătorul lumii, Fiul este mântuitorul lumii, iar Duhul Sfânt este dătătorul de viață a lumii. În acest context, Domnul avertizează că păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se vor ierta nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să fie (Matei 12, 32). Mulți dintre noi, creștinii, nu realizăm gravitatea acestor păcate, mai ales când acestea se săvârșesc cu bună știință!
Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt, în general, toate ereziile care atacă Dumnezeirea, referindu-se la modul mincinos de a ne raporta verbal, intelectual sau faptic la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, orice răstălmăcire în materie de credință, orice afirmație mincinoasă sau eronată referitoare la esența Sfintei Treimi, precum și la Hristologie și Eclesiologie, poate constitui un păcat de neiertat, mai ales în fața evidențelor teologice. Negarea sau contestarea Revelației supranaturale și a Descoperirii dumnezeiești presupune o atitudine de împotrivire a omului față de Dumnezeu și față de lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi în Biserică și în lume.
Duhul Sfânt, numit de Mântuitorul Hristos drept Duhul Adevărului, este o parte esențială a învățăturii creștine. Domnul a poruncit iubirea aproapelui ca raportare pe orizontală a Legii iubirii, astfel că orice păcat care contravine iubirii constituie o împotrivire față de Duhul Sfânt.
Numai credința sinceră ne conduce la frica de Dumnezeu! Profunditatea înțelegerii Sfintei Treimi ne arată că doar credința autentică ne conduce la o frică de Dumnezeu, care ne ajută să ne pocăim de faptele noastre necugetate. În forma sa inferioară, această frică este teama de a nu fi pedepsiți de Creator, în timp ce, pe treapta superioară, devine teama de a nu-L pierde pe Dumnezeu sau de a nu fi îndepărtați de El.
Frica de Dumnezeu poate fi și o patimă, manifestându-se ca spaimă sau neliniște, fiind legată în principal de mândrie. Cel care are frica lui Dumnezeu este mereu vigilent, viu la suflet și așteaptă venirea Domnului. Această frică este respectul față de El, evlavia și sfiala duhovnicească, care aduc pace și bucurie în suflet.
În educația copiilor, frica de Dumnezeu, în sensul ei bun, ar trebui să fie o componentă fundamentală, aducând veselie și o înțelegere profundă a valorilor morale. Așa cum un copil timid respectă și se sfiește în fața tatălui său, tot astfel ar trebui să simțim și noi față de Dumnezeu.
Cel mincinos nu Îl are pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului! Atunci când o persoană este denigrată prin afirmații mincinoase, cel care săvârșește această acțiune se împotrivește, chiar și în fața unor dovezi contrare. În Epistola întâi către Corinteni, Sf. Apostol Pavel ne reamintește că darurile sunt împărțite de același Duh care lucrează în toți. Așadar, negarea acestei lucrări atrage o vinovăție nu doar față de om, ci și față de Duhul Sfânt.
În concluzie, omul mincinos este acela care răstălmăcește adevărul și nu recunoaște realitatea. Păcatele de moarte, precum ura, invidia, minciuna și clevetirea, reprezintă manifestări de împotrivire față de Duhul Sfânt. Așa cum un exemplu simplu ne arată, o picătură de cerneală poate murdări apa curată, la fel, ochiul celui care ține minte răul împrăștie veninul patimilor sale. Sfânta Treime ne îndeamnă să fim conștienți de importanța adevărului și de dragostea față de aproapele, pentru a evita păcatele care ne pot îndepărta de Dumnezeu.
