Pe 28 iulie, a avut loc preselecția pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric pentru Tineret „Nicolae Mischie”, un eveniment tradițional în județul Gorj.
Tinerii artiști, atât soliști vocali, cât și instrumentiști, au avut ocazia să demonstreze talentul lor în fața juriului, în încercarea de a obține un loc pe scena festivalului ce va avea loc la Godinești, pe 1 august 2025.
După evaluările efectuate de comisia de jurizare, compusă din Ionuț Viorel Bordeiași, Emilia Drăgotoiu Nanu, Claudia Torop și Florin Chirițoiu, au fost selectați următorii artiști:
Soliști vocali admiși: Trăilescu Nicolae Alexandru, Tîlvescu Fabian, Ciotor Andrei, Gîlcă Maria Roxana, Șchiopu Michael, Galbenu Frătuțu Tania Rebeca, Al Ioani Alessia Maria, Malacu Andreea Raluca, Frățilescu Daria, Muscurici Roxana, Muscurici Daiana, Cojocaru Daria Elena, Becheru Florentina Monica, Predescu Ciurea Darius-Andrei, Mara Giulia și Răducu Oana-Teodora.
Soliști instrumentiști admiși: Birău Bianca-Daniela, Lala Ianis, Țurcaș Anastasia, Cidoiu Victor-Ionuț, Galbenu Frătuțu Tania-Rebeca, Cotorcea Călin-Andrei, Genunche Ioan-Denis și Baldovin Alexandru.
Festivalul, organizat sub egida Consiliului Județean Gorj, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Comunei Godinești, împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, promite un spectacol de excepție, subliniind talentul tinerilor pasionați de folclorul românesc.
Evenimentul va avea loc în cadrul bâlciului anual din Godinești, pe o scenă în aer liber. Participanții trebuie să fie prezenți la ora 15:30 pentru ultimele detalii organizatorice, iar competiția va începe la ora 16:00, urmată de ceremonia de premiere.
Premii în bani vor fi acordate pentru fiecare categorie, astfel: Trofeul Festivalului - 2.000 lei; Soliști vocali/instrumentiști: Premiul I - 1.000 lei, Premiul II - 800 lei, Premiul III - 600 lei, Mențiune - 400 lei; dansuri populare/tarafuri tradiționale: Premiul I - 1.500 lei, Premiul II - 1.200 lei, Premiul III - 900 lei, Costum popular - 300 lei.
Trofeul festivalului va fi oferit de Consiliul Local și Primăria Comunei Godinești, iar premiile vor fi acordate de Ansamblul „Doina Gorjului” și CJCPCT Gorj. Toți concurenții vor primi diplome de participare, iar festivalul va rămâne deschis sponsorizărilor, chiar și în ziua evenimentului. Competiția va fi jurizată de experți în domeniul folclorului, iar deciziile juriului nu pot fi contestate.