O femeie în vârstă de 53 de ani, din Novaci, a solicitat ajutorul poliției, după ce ar fi fost agresată de concubinul său și de un prieten al acestuia. În seara de 3 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost alertați, prin apelul 112, de către o localnică care a raportat că a fost victimă a unei agresiuni fizice.
La fața locului, autoritățile au constatat că, în timp ce femeia se afla la locuința concubinului său, în vârstă de 37 de ani, din satul Hirișești, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, a fost trasă de păr de un cunoscut al acestuia, în vârstă de 38 de ani. Ulterior, aceasta a fost lovită de către concubin cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, ceea ce a dus la provocarea de excoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare.
Femeia a refuzat să primească îngrijiri medicale și să fie transportată la spital. Poliția a întocmit un formular de evaluare a riscului, stabilind un riscul iminent pentru siguranța victimei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În urma incidentului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, interzicând bărbatului de 37 de ani să se apropie de concubina sa și de locuința acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri.
De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe.