Aproximativ 5.000 de militari din România, Statele Unite ale Americii, Italia și Republica Moldova se reunesc, în perioada 9–24 iunie, pentru a participa la exercițiul multinațional Saber Guardian 25 (SG25), desfășurat în diverse poligoane din țară. Exercițiul este coordonat de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) și de Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”.
Sub umbrela amplului program de antrenamente DEFENDER 25, SG25 își propune să întărească cooperarea și interoperabilitatea între aliați și parteneri, în contextul actualei arhitecturi de securitate europene. Activitățile se vor desfășura în poligoanele militare din Frecăței și Babadag (Tulcea), Suraia (Vrancea) și Cincu (Brașov). Forțele participante vor executa marșuri tactice cu tehnică militară, traversări de râuri și exerciții cu muniție reală.
Conform Ministerului Apărării Naționale, exercițiul vizează consolidarea coeziunii între forțele armate ale statelor participante, demonstrând capacitatea de concentrare rapidă a trupelor în orice zonă de interes strategic din Europa. SG25 este parte integrantă a unui lanț mai amplu de activități organizate în cadrul DEFENDER 25 — un program planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) și coordonat de USAREUR-AF (Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa).
În ediția din acest an, DEFENDER 25 reunește aproximativ 10.000 de militari din șapte state și se desfășoară în România, Ungaria și Cehia. În România, SG25 reprezintă componenta principală a acestui program, punând accent pe parteneriatul strategic dintre SUA și România, precum și pe deschiderea către cooperarea regională cu aliați europeni și parteneri estici, cum ar fi Republica Moldova.