Cartea „Dualitatea destinului etnic” de Nicolae Grosu analizează diversele aspecte ale societății românești, inclusiv familiei, religiei, economiei, educației și sănătății, subliniind evoluția și provocările întâmpinate de aceste instituții în ultimele secole.
Familia, ca instituție, a cunoscut o maturizare formală în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în urma reformelor adoptate de Alexandru Ioan Cuza. Grosu categorizează familiile în nucleare, extinse, endogame și omogame, evidențiind problemele precum căsătoriile fără dragoste și discriminarea femeilor.
În ceea ce privește religia, autorul consideră că aceasta a rămas superficială, cu o religiozitate mai mult de formă decât de fond, în ciuda unor personalități luminoase care au contribuit la dezvoltarea acesteia. Între timp, economia românească a stagnat, rămânând în urmă față de alte țări, iar mentalitatea față de muncă este adesea criticată de istorici și sociologi.
Grosu aduce în discuție și realizările economice interbelice, dar subliniază distrugerea ulterioară a economiei în perioada postdecembristă, care a fost marcată de corupție și autodistrugere. Educația a suferit, de asemenea, denaturări prin falsificarea programelor școlare și prin creșterea numărului de absolvenți fără pregătire adecvată.
În domeniul sănătății, autorul subliniază problemele sistemului medical românesc, inclusiv subfinanțarea și corupția, dar și dedicarea multor medici care își desfășoară activitatea cu dăruire. Grosu încheie cu un apel la responsabilitate și etică în îngrijirea pacienților.
