A 14-a ediție a Cupei României, desfășurată în Gorj, s-a încheiat cu victoria echipei Dream Team. Această echipă, multipla campioană județeană la minifotbal, a avut un sezon remarcabil, reușind să câștige și titlul în acest an. În finală, băieții antrenați de Bogdan Chiriac și Mihai Popescu s-au impus cu scorul de 3-2 în fața echipei ACS Voicu Dragon. Pe locul trei s-a clasat ACS Fire Team.
Competiția a fost organizată de Asociația Județeană de Minifotbal Gorj, în parteneriat cu Complexul Dolce Vita, sub egida Federației Române de Minifotbal. Festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele Asociației Județene de Minifotbal Gorj, Cosmin Iosu. De asemenea, au fost premiați Nicolae Vrânceanu de la ACS Voicu Dragon – cel mai bun portar, Cătălin Șomănescu de la ACS Dream Team – MVP-ul finalei, și Cosmin Ungureanu de la CSC Bâlteni – cel mai bun marcator al competiției, cu 8 goluri.
În altă ordine de idei, ACS Fire Team și CSC Bâlteni vor reprezenta județul Gorj la faza națională a Cupei României la minifotbal. Aceasta se va desfășura în perioada 13-15 iunie la Cluj Napoca. CSC Bâlteni, aflată la prima participare la un turneu final, a fost repartizată în grupa 20, alături de ACS Atletic Joga Bonito Alba Iulia și AS Red Fighters Arad. ACS Fire Team a fost plasată în grupa 22, alături de ACS Monumentul Tulcea și ACS Edei Sibiu.