Cea mai veche mențiune a unei peșteri din Carpați și una dintre cele mai vechi însemnări la nivel mondial îi aparține lui Strabon. Acesta, în descrierea obiceiurilor geto-dacilor, menționează o peșteră sacră situată într-un munte numit KOGAION, unde se spune că ar fi locuit chiar Zalmoxis.
Conform unei legende, în fiecare an, la începutul verii, în apropierea peșterii se desfășura Marele Sfat al Înțelepților. Această adunare era marcată nu doar de manifestări religioase specifice, ci și de soluționarea disputelor comunităților pe parcursul anului.
Peștera sacră a lui Zalmoxis nu a fost localizată cu precizie până în prezent, deși au fost formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea situează muntele Kogaion în nord-vestul județului Gorj, în masivul Godeanu, iar o altă teorie îl plasează în nord-estul Gorjului, mai exact în masivul Polovragi-Cernădia, identificând Peștera Polovragi ca fiind locul unde legenda spune că a trăit Zalmoxis.
De-a lungul timpului, peșterile din zona de nord a Gorjului au fost menționate în numeroase documente ca refugii împotriva năvălitorilor sau locuri unde se presupunea că s-ar afla comori ascunse de haiduci sau refugiați, atrăgând atenția comunităților din jur.
Primele date topografice referitoare la o cavitate din Oltenia vizează peștera Veterani. Acestea sunt considerate cele mai vechi planuri de peșteră, realizate în jurul anului 1692, iar documentele corespunzătoare se păstrează în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru această peșteră a fost determinat de importanța sa strategică, aflându-se într-un punct disputat între turci și austrieci (Defileul Dunării).
În 1897, a fost publicată prima lucrare de specialitate în limba română despre peșteri, scrisă de geologul G.M. Murgoci. Aceasta include descrieri ale cavităților cunoscute până atunci, cu referiri ample la două dintre ele din nordul Gorjului: Peștera lui Pahomie (vechea denumire a Peșterii Polovragi) și Peștera Muierilor, situată în nordul comunei Baia de Fier.
Peștera Polovragi era deja cunoscută de comunitățile din apropiere, având o lungime de aproximativ 1000 m. Din anul 1974, cavitatea a intrat în atenția Cercului de Speologie Emil Racoviță și a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele cercetărilor nu au întârziat să apară. Peștera a văzut o expansiune a galeriilor fosile și active la peste 9000 m, iar se estimează că, în urma explorărilor viitoare, lungimea acesteia ar putea depăși 10000 m.
Cifrele, deși reprezintă elemente statice în cercetarea peșterilor, ilustrează, după cum afirmă un cunoscut speolog, efortul uman necesar pentru explorarea și descoperirea noilor dimensiuni ale pământului. Cunoștințele acumulate nu sunt în zadar, chiar dacă se referă la o lume a întunericului.
Este binecunoscut faptul că marginea sudică a masivelor gorjene Vâlcan și Parâng este constituită în principal din roci carstificabile. Aici, apele meteorice și cele fluviale, acționând neîncetat de milioane de ani, au creat forme și fenomene carstice de o frumusețe aparte. Printre acestea se numără Cheile Oltețului, unde se află Peștera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului, cu Peștera Muierilor, prima cavitate electrificată și amenajată pentru vizitare din țară, și Cheile Sohodolului, ce adăpostesc o serie de peșteri și avene, dintre care două dețin recorduri naționale (cea mai înaltă stalagmită și cel mai mare puț). Aceste fenomene rare la nivel european, cum ar fi depozitele de terra-rossa și câmpurile de lapiezuri, se află între Șușița Verde și Sohodol, împreună cu cavități ce păstrează desene rupestre și dovezi ale locuirii străvechi. Enigmele acestor locuri, cum ar fi Inelul de Piatră al Sohodolului, rămân încă neelucidate, împreună cu cavitățile de pe creasta estică a Cheilor Sohodolului și legătura lor cu Inelul de Piatră.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
