Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă și propus pentru funcția de ministru al Energiei, a adus în discuție problemele grave legate de eliminarea cărbunelui din mixul energetic românesc. Conform acestuia, România a făcut pași pripiți în închiderea grupurilor energetice pe cărbune, cum ar fi cele de la Turceni și Ișalnița, fără a avea alternative viabile înlocuitoare.
Chisăliță a subliniat că închiderea acestor grupuri a avut loc înainte de a fi construite noi centrale pe gaze sau parcuri regenerabile. "Am închis prezentul înainte de a construi viitorul", a declarat el.
În încercarea de a dezvolta noi proiecte, au fost constituite societăți mixte între Complexul Energetic Oltenia și investitori privați pentru centralele de la Ișalnița și Turceni. Cu toate acestea, progresele au fost extrem de lente, iar structura administrativă a acestor proiecte a consumat resurse fără a produce energie electrică. Chisăliță a remarcat că, în loc să se finalizeze centralele, s-au acumulat doar costuri administrative.
Conform planurilor, proiectele ar fi trebuit să fie operaționale în 2026, dar în prezent, România se află abia la stadiul de licitații pentru construcție. La Ișalnița, de exemplu, societatea de proiect a fost înființată în septembrie 2023, iar contractul de finanțare a fost semnat abia în februarie 2024. Această întârziere a dus la anularea licitației din februarie 2026 din cauza lipsei ofertelor conforme.
La Turceni, situația este similară, cu licitații lansate cu mult după termenul inițial. Se estimează că, chiar dacă lucrările ar începe imediat, centrala nu va fi finalizată înainte de 2029.
Chisăliță a atras atenția asupra faptului că România a pierdut oportunități din cauza întârzierilor în achiziționarea echipamentelor necesare, prețurile și termenii de livrare crescând semnificativ. Bugetele inițiale au devenit insuficiente, iar investițiile devin din ce în ce mai riscante.
Întrebarea care se ridică este cine va răspunde pentru întârzierile și problemele financiare create. Conform observațiilor lui Chisăliță, în România, răspunsurile instituționale sunt adesea vagi, iar consumatorii nu pot transfera costurile către următoarea generație de lideri.
În final, se subliniază că, în loc să se închidă centralele pe cărbune, România ar trebui să se concentreze pe construirea unor soluții energetice viabile. Aceasta reprezintă o provocare majoră pentru autorități, în contextul în care viitorul energetic al țării depinde de înlocuirea capacităților închise cu soluții eficiente și durabile.
