Autoritățile din Bălești sunt în alertă după dispariția unui bărbat de 63 de ani din satul Ceauru. Aurel Miulescu a plecat de acasă marți dimineață și nu a mai revenit, iar soția sa a contactat poliția în aceeași zi, în jurul orei 21:51.
Conform informațiilor, la momentul plecării, acesta purta pantaloni sport negri cu dungi albe, un maiou albastru și papuci albaștri. Poliția face apel la cetățeni pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea lui, solicitându-le să sune la numărul de urgență 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.









