Un incident grav s-a petrecut în comuna Aninoasa, unde o femeie de 68 de ani a solicitat ajutorul autorităților. Ieri, în jurul orei 04:30, aceasta a apelat numărul de urgență 112, raportând că concubinul său a venit la locuință și a provocat o altercație.
La fața locului, polițiștii au descoperit că bărbatul, în vârstă de 62 de ani din Săulești, a intrat în curtea femeii, amenințând-o cu moartea. Acesta a încălcat astfel măsurile stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu emis pe 24 august.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de încălcare a măsurilor ordinului de protecție și amenințare. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cursul zilei de astăzi, el va fi audiat de către polițiști pentru a se decide dacă va fi cercetat în libertate.









