Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a adresat marți o scrisoare deschisă Președintelui Nicușor Dan și liderilor partidelor de la guvernare, solicitând sprijinul în amânarea liberalizării prețurilor la energie. Această măsură, considerată riscantă, ar putea genera grave tensiuni sociale și economice din cauza creșterii semnificative a facturilor.
„Liberalizarea prețurilor la energie de la 1 iulie ar putea să conducă la tensiuni sociale și economice. Dublarea facturilor pentru aproximativ 5 milioane de consumatori va exercita o presiune uriașă asupra persoanelor din categoriile vulnerabile. Această nouă povară este insuportabilă pentru pensionarii care se străduiesc deja să-și asigure minimul necesar de medicamente și alimente!”, au declarat Cristian Popescu Piedone, Lavinia Șandru, Liviu Negoiță și Grațiela Gavrilescu, membri ai Consiliului Colegial de Conducere de Criză al PUSL.
„Cum pot rezista milioane de seniori de la o lună la alta, când pensiile lor sunt deja insuficiente în raport cu nevoile zilnice? Experiențele anterioare demonstrează că, în astfel de contexte, prețurile cresc generalizat, inflatia afectează puterea de cumpărare, determinând inclusiv creșterea dobânzilor și a ratelor bancare. Dacă se liberalizează prețurile la energie de la 1 iulie, se va declanșa o furtună economică și socială majoră”, se menționează în scrisoare.
„Consecințele pot fi dramatice, inclusiv la nivel politic. Tensiunile și instabilitatea încurajează mișcările extremiste și populiste, având efecte negative imprevizibile. Pentru a preveni o criză gravă, este necesară amânarea liberalizării prețurilor la energie și inițierea unor negocieri transparente și responsabile cu reprezentanții Comisiei Europene pe această temă. Calendarul liberalizării prețurilor trebuie regândit substanțial”, subliniază PUSL.
„Creșterile de preț trebuie să fie realizate gradual, pe parcursul a cel puțin 24 de luni. În paralel, trebuie combatut sever orice abuz din partea furnizorilor. Energia este un sector de importanță strategică, iar statul are obligația de a monitoriza, controla și preveni dezechilibrele, nu de a-și decline responsabilitatea.
PUSL propune Președintelui României și tuturor forțelor politice responsabile să susțină amânarea liberalizării prețurilor la energie. Printr-un efort comun, acționând cu demnitate, onoare și curaj, putem găsi o soluție corectă, atât în raport cu interesele noastre strategice, cât și pentru românii din categoriile vulnerabile. Binele națiunii române trebuie să fie mai presus de orice mize politice partizane”, adaugă membrii PUSL în scrisoarea deschisă.