Localnicii din Jupânești au fost alertați de primarul comunei, Ionuț Gârniceanu, cu privire la conflictele din cadrul Consiliului Local și posibila organizare a unor alegeri anticipate pentru alegerea unor noi consilieri.
În urma unei ședințe desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, consilierii actuali au refuzat să voteze execuția bugetară, un act esențial pentru buna funcționare a administrației locale. Există două oportunități rămase pentru ca această hotărâre să primească voturile necesare, însă, conform declarațiilor primarului, neînțelegerile sunt profunde, iar șansele pentru alegeri anticipate devin tot mai mari.
„Dragi cetățeni! Astăzi a avut loc o ședință a Consiliului Local în comuna Jupânești, cu un singur punct pe ordinea de zi: execuția bugetară. Din păcate, unii consilieri s-au lăsat influențați de ambiții personale și s-au împărțit în tabere, refuzând să voteze. Au votat împotrivă consilierii: Sîrbu Cristian – PSD, Hodineți Gheorghe – PSD, Merișanu Ciprian – PSD, Lincă Viorel – USR. Cei care s-au abținut sunt: Bengulescu Dumitru – PUSL, Vintilă Paul – PSD. Au votat pentru: Rotaru Liliana – PSD, Țuligă Claudia – PSD, Borcan Cosmin – PNL, Cioenaru Ionel – PMP. Bușoi Florin a fost absent.
Ședința Consiliului Local va fi reluată duminică, pe data de 08.06.2025, la ora 12. De asemenea, este important de menționat că, în cazul în care nu se va obține un vot pozitiv, va avea loc o nouă ședință pe aceeași temă în luna iulie, după care consiliul local ar putea fi dizolvat, ceea ce ar conduce la organizarea de alegeri anticipate. Este regretabil că întreaga comună are de suferit din cauza ambițiilor personale ale unor indivizi care aspiră la anumite funcții. Încurajez pe toți cei interesați să participe la ședințe, care sunt publice. Vă îmbrățișez cu drag!” a transmis primarul Gârniceanu localnicilor prin intermediul rețelelor de socializare.