O șoferiță începătoare, originară din Turceni, a suferit răni vineri, în urma unui accident în care au fost implicate patru mașini. Incidentul a avut loc pe DE 79, în localitatea Brănești.
„La fața locului s-a deplasat echipa operativă, stabilind că o tânără de 18 ani, care conducea un autoturism pe DE 79 din direcția orașului Turceni către Filiași, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un tânăr de 19 ani, domiciliat în comuna Borăscu, sat Calapăru. Aceasta a intrat în coliziune cu vehiculul respectiv.
În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a fost proiectat în alte două mașini care circulau în fața sa. Accidentul a dus la rănirea conducătoarei auto de 18 ani, care a fost transportată la Spitalul Orășenesc Turceni pentru a primi îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative; de asemenea, le-au fost recoltate probe biologice de sânge”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În această situație, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.