Un accident feroviar a avut loc astăzi în Gara Turceni, unde o tânără de 20 de ani a suferit răni severe după ce a fost lovită de o locomotiva de tren. La fața locului au intervenit echipele de salvare, inclusiv o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj.
Victima, care a fost extrasă de sub locomotivă, a suferit leziuni grave la nivelul membrelor inferioare. Din cauza gravității stării sale, a fost solicitat un elicopter SMURD din Craiova pentru a o transporta la o unitate spitalicească de specialitate.