Astăzi, până la ora 21:00, județul Giurgiu se află sub incidența unui cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze ce pot atinge 50-60 km/h.
Echipajele de pompieri din toate subunitățile sunt pregătite să intervină rapid în sprijinul cetățenilor. Evoluția fenomenelor meteorologice prognozate este monitorizată constant prin Centrul Operațional al ISU Giurgiu.
Măsuri de precauție pentru cetățeni
În perioada acestei atenționări, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri:
- Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți;
- Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, și evitați să vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
- Parcați autoturismele la o distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
- Nu atingeți firele căzute la pământ.
Precauții în gospodării
În condiții de vânt puternic, utilizarea focului deschis în gospodării este extrem de periculoasă și interzisă. Vântul poate propaga focul rapid către locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc. Pentru a preveni incendiile, evitați aruncarea resturilor de țigară sau a bețelor de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile, precum și pe terenuri cu vegetație uscată.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute accesând portalul fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, disponibilă gratuit în Google Play Store și AppStore.