În perioada iunie 2024 – decembrie 2024, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au desfășurat o acțiune de control asupra unui operator economic care activează în domeniul lucrărilor de construcții, având sediul în municipiul București.
Obiectivul controlului a fost verificarea modului de înregistrare a veniturilor și respectarea obligațiilor fiscale legate de impozitul pe veniturile din salarii, contribuțiile sociale, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată (TVA).
În urma verificărilor, au fost constatate diferențe semnificative între veniturile declarate și cele efectiv realizate, precum și faptul că societatea nu a achitat impozitele și contribuțiile reținute de la salariați. Această situație a avut ca efect diminuarea stagiului de cotizare al angajaților la sistemul public de pensii.
Ca urmare a neregulilor identificate, au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 1.221.285 lei, reprezentând TVA și impozite.
Inspectorii antifraudă au inițiat demersurile necesare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în vederea analizării aspectelor constatate și aplicării măsurilor legale corespunzătoare.