În multe case din Giurgiu, se regăsesc fotografii vechi, care, deși ușor deteriorate, păstrează o emoție vie. Aceste imagini surprind momente din viața cotidiană, de la cupluri la început de drum, la copii îmbrăcați de sărbătoare. Un nume comun pe aceste fotografii este J. Josefovici.
Jacques Josefovici, un important fotograf al orașului, a activat între anii 1900 și 1940, capturând o lume ce a dispărut. Lucrările sale au evoluat din simple amintiri de familie în documente istorice valoroase, esențiale pentru a înțelege trecutul Giurgiului.
Considerat o figură emblematică a comunității evreiești locale, Josefovici a lăsat o moștenire semnificativă, similară cu cea a lui Tudor Vianu, dar concentrată asupra identității locale.
Născut în 1880, Jacques s-a căsătorit cu Eliza și a devenit unul dintre cei mai respectați fotografi din vremea sa, având ateliere în Giurgiu și București. Atelierul din București, denumit „Papar I & Josefovici”, era situat pe strada Colței, în timp ce în Giurgiu, firma sa „Fotografia” se afla pe strada Alexandru Lahovary, din centrul orașului.
Josefovici a fost activ nu doar în fotografia de studio, ci și în surprinderea vieții urbane, realizând instantanee cu străzi și clădiri din Giurgiu, contribuind astfel la patrimoniul istoric al orașului. A colaborat și cu un alt fotograf renumit, Iacob Vestner.
Familia Josefovici a fost bine situată în Giurgiu, având două case în oraș. O fotografie de familie îl prezintă pe Jacques alături de fiii săi, la bordul unei mașini, un simbol al statutului său social. Aceștia au avut patru copii, dintre care Henry a părăsit România în 1964, iar Mișu a continuat tradiția fotografică a familiei în 1940.
În Giurgiu au existat mai multe ramuri ale familiei Josefovici. O altă ramură a fost reprezentată de Iancu Josefovici, care a avut trei copii, iar o a treia ramură a fost a lui Moritz Josefovici, un comerciant activ în oraș, care a înregistrat afaceri la Registrul Comerțului.
Deși nu se cunoaște exact data morții lui Jacques Josefovici, lucrările sale continuă să dăinuie. Prin fotografiile pe care le-a realizat, el rămâne un cronicar al Giurgiului, iar amintirea sa revine la viață de fiecare dată când o fotografie veche este descoperită.
