Copiii din Slobozia descoperă importanța apei în cadrul programului educațional

Elevii din Slobozia au învățat despre importanța apei în cadrul programului „APA ÎN ȘCOLI”.

Copiii din Slobozia descoperă importanța apei în cadrul programului educațional
Foto: Pexels / cottonbro studio

Programul educațional „APA ÎN ȘCOLI” a ajuns recent la Școala Gimnazială nr. 1 din Slobozia, parte a inițiativei naționale „ȘCOALA ALTFEL”.

Activitatea a inclus sesiuni cu elevii de diferite vârste, unde aceștia au avut ocazia să interacționeze și să pună întrebări despre importanța apei. Copiii, dornici să învețe, s-au arătat foarte curioși și implicați în discuții.

În cadrul întâlnirii, s-au prezentat detalii despre APA SERVICE, activitățile desfășurate de companie și angajamentul acesteia față de ecologie, apă și sănătate. Elevii au aflat cum fiecare gospodărie beneficiază de apă și canalizare, precum și despre valorile apei și importanța protejării acesteia.

Mulțumim domnului profesor Gabi Vișan, directorul școlii, și tuturor cadrelor didactice pentru sprijinul acordat. Ne vom revedea în primăvară, când vom organiza o zi „PORȚI DESCHISE” la APA SERVICE, în cadrul Săptămânii Verzi!

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7627 lei

1 EUR5.3285 lei

1 GBP6.3416 lei

1 USD4.7516 lei

Curs BNR valabil 20 octombrie 2026