Pe 17 iunie 1889, România a marcat o zi de doliu național, odată cu trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu, considerat „Luceafărul poeziei românești”. Corpul poetului a fost adus și prohodit cu solemnitate în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, un lăcaș de cult cu o istorie bogată.
Situată la kilometrul 0 al țării, această biserică, construită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, a devenit un simbol al despărțirii dintre Eminescu și poporul său. Părintele Prof. Dr. Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii, a evocat momentele emoționante din acea zi, subliniind importanța acestei biserici ca poartă spirituală pentru neam.
„Aici, în duh de rugăciune și tristețe, colegii și admiratorii săi l-au condus pe Eminescu spre veșnicie”, a menționat Cărămizaru. Un element remarcabil al patrimoniului bisericii este masca mortuară a poetului, realizată imediat după deces, care surprinde expresia sa senină și împăcată.
Masca a devenit un simbol al tăcerii și al eternității ce învăluie imaginea lui Eminescu, după o viață plină de tumult. La 135 de ani de la dispariția sa, spiritul lui Eminescu rămâne viu, iar amintirea sa este cinstită anual prin slujbe și pomeniri la „Sfântul Gheorghe-Nou”.
